Scopul Nostru
Scopul nostru pornește de la premiza că : “Cine nu își cunoște istoria și valorile din trecute nu are prezent și viitor”. Astfel, HdArt, reprezintă un demers de cercetare și un proces de regenerare istorică prin realizarea unei arhive digitale despre zona istorică aTransilvaniei, din perspectiva pluridisciplinare dar și a imaginii, sunetului și trecutului istoric și personal cu scopul de a găsi un liant între istoria citită și istoria trăită. HdArt, este un proiect de digitalizare a istoriei și patrimoniului dar și unul cu tentă educațională și culturală care propune o campanie de activare locală destinată tinerilor dar și a altor generații, prin apelul pe care îl vom face de a căuta în propriile arhive familiar și care va fi un mijloc inedit de promovare patrimoniului național și de sensibilizare a acestei categorii de vârstă în ceea ce privește trecutul istoric. HdArt va fi cu siguranță un liant între instituții muzeale, colecționari privați, cercetători, specialiști, artiști și pasionați de istorie, artă și heraldică, dar și un factor important de legătură într-un astfel de proiect unic de a facilita legătura între generațiile și evenimentele istorice din trecut până în prezent.
Despre arta heraldicii și famililile aristocrtice:
Heraldica este știința specială a istoriei care are drept scop stabilirea principiilor teoretice, cercetarea, interpretarea și evoluția stemelor unui stat, oraș, familie, corporație. Utilizarea heraldicii, ca manifestare simbolică, este atestată încă din preistorie, evoluând odată cu societatea și ajungând în Evul Mediu la dezvoltarea sa maximă.
VIZIONEAZĂ GALERIA NOASTRĂ
Galerie Video
EXTRA INFO
Blazonul
este un ansamblu de elemente convenționale care constituie emblema unui
stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle
etc. La origini, limba folosită pentru descrierea stemelor este limba
vernaculară și nu latina, probabil din cauză că Biserica nu are vreo legătură
cu apariția noilor embleme. Având ca primă funcție identificarea combatanților,
ele sunt descrise în primul rând de către războinici și de crainicii de arme.
Pe măsura răspândirii stemelor apare, treptat, un lexic specific acestui
domeniu.
WORKSHOPS
Online Workshops
Ca răspuns la momentele dificile care au lovit mulți artiști talentați și puterea pe care o obținem din simbolurile care se referă la moștenirea noastră eroică, am decis să venim cu o inițiativă de a sprijini acești artiști talentați, precum și de a face din casele noastre și mai mult un omagiu adus strămoșilor noștri. Prin urmare, am lansat 'Atelierul Heraldic', unde puteți comanda propria versiune pictată stema familiei.
CITEȘTE MAI MULTE
EXHIBITION
Exhibition
Vă ținem informați cu noutățile apărute în acest segment de piațâ.
CITEȘTE MAI MULTE