Blazoane - Heraldica

     Fenomenul heraldic s-a manifestat în istorie începând cu Evul Mediu, însemnele specifice fiind necesare în distingerea participanților la luptă, fețele lor fiind acoperite cu coifuri din fier și oțel. Mai târziu scuturile au fost pictate, fiind ușor de memorat și de recunoscut de la distanță mare.

     Arta heraldică își are începuturile în secolul al XI-lea în Germania, la concursurile care s-au desfășurat la Göttingen în anul 934, unde au fost purtate, de către cavaleri, bucăți de stofă potrivite în maniera de alcătuire ulterioară a stemelor.

     Numele disciplinei provine din termenul latin medieval: heraldus, héraut = crainic. Heralzii, în epoca medievală, duceau mesajele de război, dar făceau și oficiul de prezentare a luptătorilor în turniruri și de intrare a acestora în arenă.

     În sunetele de trâmbiță sau de corn, heralzii, care trebuiau să fie buni cunoscători ai simbolurilor heraldice, făceau și prezentarea blazoanelor nobililor pe care-i introduceau pe câmpul de turnir.

     De la începutul heraldicii, însemnele au fost transpuse pe diferite suporturi, cum ar fi hârtie, lemn pictat, piatră, metal, practica evoluând în direcția evidențierii a șapte culori de bază.

     Pentru toate popoarele, stema – semnul heraldic suprem – are o importanță deosebită. Imaginile care o compun evocă istoria țării, prin intermediul ei tradiția rămâne veșnic vie, iar semnificația ei trezește sentimentul național.

     Odată cu trecerea timpului s-a modernizat și felul de elaborare a simbolurilor heraldice, dar au rămas și elemente care au fost folosite încă de la începuturi, precum arme, plante și animale. Acestea sunt plasate pe un scut sau inserate în compoziția stemelor reprezentate pe diverse alte obiecte.

     Cele mai folosite însemne sunt leul și vulturul, dar și alte simboluri cum ar fi dragoni, lilieci, unicorni, grifoni etc. Astăzi, heraldica nu mai este o marcă a aristocrației, oamenii considerând-o parte a patrimoniului național și personal și o mândrie civică și national.

     Heraldica, prin izvoarele specifice pe care le pune la dispoziția cerce-tătorilor, prin simbolistica sa, constituie un domeniu deosebit de impor tant pentr u cunoașter ea proceselor sociale, politice și culturale dintr-o epocă istorică.

     Heraldica ajută la o mai bună înțelegere a mentalităților și obiceiurilor, în general, precum și la stabilirea mai exactă a succesiunii unor evenimente și a entităților istorice implicate.